În jos

Aproape 20 de ani în urmă, cineva îmi spunea să nu plec capul niciodată, în fața nimănui. Omul era un hoț mărunt de buzunare, un personaj cu o existență minusculă, ocupat veșnic cu mici potlogării, ținând cu greu minte pe cine a mințit și cu ce.

Timpul a trecut și, paradoxal, oamenii cei mai mizerabili care i-am întâlnit, au venit cu lecțiile cele mai adânci. Cele prin contraexemplu au fost cele mai evidente și la îndemână. Cele mai ascunse, cele mai prețioase și neașteptate lecții s-au arătat atunci când am reușit să descopăr temerile, slăbiciunile, zonele fragile, motivațiile fiecăruia.

Frica de a nu fi abandonat. Frica de a nu fi iubit. Teama de a-și arăta primii sentimentele. Incapacitatea de a profesa o meserie. Invidia. Avariția. Lăcomia. Resursa interioară de a ierta, pe sine sau pe alții. Imposibilitatea de a se accepta.

Nimic nobil în toate acestea, pentru că nasc monștri. Dar ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost tocmai frica de a nu fi abandonat și incapacitatea de a ierta.

În fine, mai plec capul, când și când. Rar, e drept. Cât să nu pierd din vedere perspectiva.

IMG_0389

IMG_0202

IMG_9843

IMG_0215

IMG_0359IMG_9839

IMG_0238

IMG_0391

 

IMG_0387

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s