Deasupra

Nici o pereche de aripi nu s-a potrivit.

In locul acela dintre coaste nu a putut strecura oasele  insangerate de care se tineau  penele…si retezase atatea aripi…nici una nu devenise una cu fiinta lui.  Isi simtea omoplatii goi, descoperiti,  avea nevoie de radacini de aer care sa-I ridice trupul inpoi, spre casa.

Acasa, acest timp care se invarte in gol.

1

2

3

4

1a-copy

La intoarcere

…mi-a adus o piatra. A picat usoara in palmele mele, marea ei secase de multa vreme, era alba, era orfana, era o amintire falsa. Albia marii era stralucitoare de sare si nu se mai arata nimic altceva decat coaste de corabii si cranii de albatrosi.

Se spune ca pietrele au spinari rotunde pentru ca, atunci cand nu te uiti, se rostogolesc in diferite directii. Fug. Se apropie.

Si pentru ca marea secase, mi-a adus o piatra. A cazut grea in palmele mele, mi-a scos sufletul-abur pe gura si m-a aruncat undeva jos, spunandu-mi cu o voce alba ca magia pietrelor culese nu poate ramane decat acolo, inapoi, pe plaja.

0 IMG_3419

Luna ielelor, lansare de carte

Candva, in iuresul verii, prindea forma “Luna ielelor”, cartea semnata de Geraldine Ghinet. Cuvintele fiind coapte si asteptand tiparul, Geraldine mi-a adus manuscrisul si mi-a spus ca i-ar placea sa imaginez o coperta pentru carte. Si un proiect fotografic pe marginea povestii. Inspiratia mofturoasa nu s-a lasat asteptata, citind cartea am vazut, am simtit Luna ielelor in imagini. O aventura pe cat de frumoasa, pe atat de subiectiva si intima, deci riscanta.
Alaturi de mine a fost Roxana Dobre, make-up artist de mare intuitie si sensibilitate, care m-a ajutat sa imprim o stare deosebita fotografiilor prin realizarea unui machiaj special dedicat fotografiei alb-negru.
Lansarea cartii va avea loc pe 31 octombrie, ora 19:00, in sala multimedia a Parcului de soft, Galati. Invitatele special ale acestei seri sunt poetele Angela Baciu si Cezarina Adamescu. Fotografiile mele dedicate Lunii ielelor vor decora cuminti incaperea.
Va asteptam cu drag si cu emotie!

luna ielelor

Alb

Este mereu vorba despre drumuri si alegeri, statul acasa este ca un somn din care visezi ca vrei sa te trezesti dar nu poti, in mintea mea drumurile astea duc mai mereu spre est, unul singur duce in vest si pe acela l-as strabate pentru ca duce la tine. In rest, albul este un fel de liniste, cetatile sunt un fel de acasa, distantele sunt un fel de ritm in care viata mea se scurge.

O94A4929 O94A4989 O94A5004 O94A5034

O94A4943 O94A5070 O94A5087 O94A5088
O94A5138

O94A5144

Omul perna

 

Teatrul Maria Filotti, Omul perna de Martin McDonagh, regia Radu Afrim. Echipa de aur: Eugen Jebeleanu, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Corina Borş şi Alin Florea. Deschiderea stagiunii 2013-2014.

Glontul care nu te ucide. Odata si inca o data. Desi ti-ai dori sa o faca. La sunetul lui tresari si vibratia te face sa dansezi, dar secunda urmatoare te prinde inca viu, prizonierul aceluiasi cosmar. Ai dori moartea ca pe un amortizor. Ca pe o perna moale. Ca un a-fost-odata-curmat tocmai ca nimic sa nu mai fie. Chin, suferinta, durere.

O salba de povesti spuse voios, ca la gura sobei, drame umane povestite cu zambetul pe buze, in timp ce o voce, a cui oare, a copilului interior, a constiintei, a Celui care Stie, plange in suspine. Un spectacol de o frumusete nevoalata, frusta; direct, fara posibilitatea unui echivoc. Morala si etica sunt depasite de faptul implinit, de suferinta reala, de intrebari la care doar cei corecti politic pot raspunde. Noi, celilalti, nu.

Dans. Cantec. Flashlights. Toate amestecate si aruncate in viata ca poveste, viata ca vis. Viata ca spectacol de revista la care privesti tamp in timp ce molfai floricele. Sau in timp ce te scobesti intre dinti. Buna seara Braila! Cum te simti, Maria Filotti?

Sacrificiul si sfintenia. Doua conceptii asupra carora Omul perna arunca alta lumina. A-ti asuma suferinta ca sa te asiguri ca cineva drag nu se va abate de la drumul sau in viata.. A intelege ca sfant este fiecare dintre noi. Micuta Iisus, rastignita pe crucea din sufragerie, raspunde intrebarii „inca te mai crezi Iisus?”: „Eu sunt Iisus, in pizda ma-tii!”

Omul perna nu este un spectacol pentru oricine. M-a trimis acasa cu un nod in gat. Nu este marul otravit, este ceaiul de anghinare. Daca te incumeti sa gusti, trebuie sa stii ca este amar.

De vazut si revazut.

http://agenda.liternet.ro/articol/7678/Oana-Stoica/Frumusetea-alienanta-a-fanteziei-Omul-perna-la-Braila.html

.

Iubitul meu…simti tot vantul asta care suiera printre coastele mele? Nu am observat ca pieptul mi-a ramas deschis si…am ramas asa, ca o fereastra cu perdelele batute de vant.

Nu, nu sunt trista, devin toamna.

57 47

Despre zbor

Ce pot sa-ti spun despre zbor? Nimic decat ca este durere, este ametire, este frica. Ce fel de aripi ti-au crescut? De ce zborurile tale nu sunt decat de noapte? De ce, cu lumina ta, brazdezi toate cerurile mele posibile?

Ce pot sa-ti spun despre zbor? Nimic, decat ca este placere, siguranta, caldura. Peste ce fel de pene iti aluneca, matasos, aerul? De ce, cand cobori, nu te gandesti decat cum sa ajungi inapoi, sus?

Ce pot sa-ti spun despre noi? Ca tu esti o pereche de aripi, iar eu, cand un Cer, cand un Pamant. Cand un Sus, cand un Jos.

1e1f

Portret

Simti cum curge nisipul printre degete, din palmle mele in ale tale? Vezi cum se scurge suflet din fiecare respiratie? Nu stiu ce sa iti spun despre tot acest joc de-a v-ati-ascunselea decat ca este translucid, ca aduna vise si face din ele forme de prajituri. Ca memoria miscarii uneia in jurul celeilalte nu se va sterge niciodata.

Image

Otrava

Nu, de data aceasta nu a venit intr-o sticla. Ii cerusem otrava. Imi spune, “deschide gura” si imi indeasa pe gat, cu o limba lunga, galbena, subtire, cateva picaturi incolore…mirosea a iod…Si-mi spune sa plec, ca asta este tot. Pe strada, in drum spre casa, ma gandeam, ce fraiera…ce pierdere de vreme. Acasa, erai tu. Ma opresc in mijlocul camerei si te privesc…instantaneu mi se face  greata. Unde era “iubitul meu, mi-a fost dor de tine”…nu simteam nimic…nimic…Decat sila. “Ce faci, iubire?”, te intreb, “cat de dor mi-a fost de tine” zic in timp ce stiam cu toata fiinta mea ca, in sfarsit, mint. “Cat esti de frumos”…hahaha…Doamne Dumnezeule, cat esti de hidos…”iubirea mea”, mi-e scarba de tine si tot ce ma excita la tine este nimicnicia ta, umilinta cu care accepti orice.
Otrava functiona.

“Iubitul meu, iti este foame?”…ma doare-n cur daca esti flamand…

“Deschide gura”, iti spun, in timp ce limba mea, acum lunga, galbena si subtire, iti picura pe gatlej cateva picaturi incolore care miroseau a iod.

Ma intorc cu spatele. Trec cateva minute.

“Te iubesc!” te aud spunandu-mi…

Zambesc…

Iti raspund, “Si eu…”O94A4572 O94A4575 O94A4576 O94A4581

Iunie

Nu am de gand sa-mi cer iertare pentru ca simt vara cu fiecare bataie a inimii. Nu am de gand sa-mi cer iertare pentru ca iubesc, pentru ca sunt frumoasa, pentru ca vorbele tale sunt avantul meu. Nu, nici pentru amurgurile lungi, in care imi pierd ochii spre zarea in care locuiesti, nici pentru asta nu-mi voi cere iertare.

Nu ma voi simti vinovata pentru faptul ca imi este dor.

IMG_3719 IMG_3760 IMG_3780

Fuga

Asa arata ziua cand m-am hotarat sa fug de-acasa. Nu pentru ca nu imi mai pasa, tocmai pentru ca, subit, imi pasa de toate. Nu am luat mai nimic cu mine, poate numai un sotron care ma facea sa topai pe asfalt si atragea privirile mirate. Ciudat, departarea de casa anulase mafia viselor neimpartasite, golul ma vindeca. Nimicul in care ma aruncasem, vindeca.

IMG_1711 IMG_1831 IMG_1853

interVIU cu Stefan

Imi plac oamenii cu care pot vorbi deschis. In fata carora nu trebuie “sa fac frumos”. Stefan este unul dintre ei (putini, de altfel, sunt doar vreo doi) iar interviul acordat lui este cel mai nebun din cate am dat pana acum. Stefan, multumesc, te asteapta o rafala de blitz-uri duminica la Bucuresti!

Simona Andrei, cu urechea de fotograf, a ascultat cu o atenție alb-negru întrebările mele răgușite, și mi-a oferit următoarele răspunsuri pe post de cadre. Când am aflat că a absolvit Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie, secția Filosofie, Universitatea Dunărea de Jos Galați (licențiat în 2007), am înțeles multe altele. Nu, nu secretul universului, ce să facem cu el când noi trăim în inima lui (a secretului)? Simona Andrei a venit la manifestarea literar artistică Pariu pe Prietenie cu fotografiile deschise către un public și el deschis la tot ceea ce reprezintă fereastră de fugă. A fost pentru prima oară în acest eveniment când literatura a fost acompaniată și vizual, nu doar de acorduri. S-a deschis un spațiu de evadare, de pătrundere spre zonele alea, din care am revenit cu brațele pline de cuvinte, pe care i le-am oferit.
Membră a grupului Athanor, nu mă miră că în răspunsurile de mai jos a știut să amestece cuvintele bine-bine, până au devenit fotografii.

Dragă Simona, înainte de a începe interVIUL acesta, hai să ne oprim aici în cafeneaua asta imaginară, să privim lumea din jur și să ne prefacem că plouă. Ce zici? Apropo

Ștefan Ciobanu: Te poate stropi o ploaie fotografiată?

Simona Andrei: Te poate stropi și chiar dacă tu nu fotografiezi o ploaie…te poate stropi o privire, o înclinare a capului, un colț de stradă, o imaginară aripă suspendată deasupra inimii…Mai mult, va mirosi a asfalt ud, a ploaie de vară, inevitabil te vei uda la picioare, iți vei dori să te fi încălțat cu ceva mai gros când ai plecat de-acasă, iți vei dori să ai starea norului din care picură, știi, de fapt norii se scutură de râs când ploua…vei dori să devii ploaia însăși…

…Cadrul general…

Ș.C: Dă o definiție vieții care să conțină cuvântul fotografie.

S.A: De cele mai multe ori viața este o fotografie care vine de niciunde, când nimeni nu a strigat pasărica-cucu! ca să te facă atent…vei ieși ciufulit, holbat și cu un rictus în loc de zambet.

(continuarea interviului pe alexandervsalexander.blogspot.ro)

Ce poate fi cuprins în sufletul unui hangar?

Ce poate fi cuprins în sufletul unui hangar?

Destinul carlingiei cu un pilot lipsă din varii motive. Sau planarea (ai zice continuă dar îți vezi reflexia) printre intestinele de aer ale unui animal despre care ai învățat foarte târziu, când părinții se depărtaseră deja.

Cum sunt acele aripi cu care se poate zbura?

Acel noapte bună! spus conștiinței. E destul de anost răspunsul, dar când ai mâinile în buzunare și inima privește peisajul cu mănuțele lipite pe hublou, nu îți vine să crezi că aripile sunt făcute din pânză (altfel de unde capetele de ață zbătându-se prin aer) și că ies din tine (nu vezi asta, dar o simți al dracului).

De ce zboruri de noapte?

Pentru că noaptea se vede cel mai bine totul, pentru că vezi totul de foarte sus, ca un țipăt. Vine hangiul și aprinde o luminiță cât o gămălie prin fâșia de câmpie ca un scotch, și gata, știi pe unde să aterizezi. Sunt multe de spus despre înfrățirile pe care le faci în astfel de momente chiar și cu niște obiecte, așa cum este lumina.

Cum sună cerul de sus?

Cerul zburdă, dar lucru ăsta îl simți doar atunci, pe sub piele (e acolo un spațiu rece). Ai zice că toarce, dar nu e așa, ai zice că foșnește, dar nici pomeneală. Ai zice că te roagă să rămâi sau să te întorci la masă, dar nici gând. Este ca și când ai fi în casa bunicilor, cu fundația în altă lume, și auzi noaptea în pod că se face dragoste sau așa ceva (dar tu nu știi ce este aia dragoste, sau așa ceva).

Ștefan Ciobanu

HangaruL1 HangaruL2 HangaruL3 HangaruL4 HangaruL5 HangaruL6 HangaruL7

Insula. O caligrafie intima

Intr-o noapte te intrebam:

“- Ce faci cu o femeie care vrea sa fie tinuta in brate, dar nu prea mult, care are nevoie de iubire, dar careia nu-i place sa auda spunandu-i-se “te iubesc”, care se simte singura, dar poate deveni sufocata de prea multa prezenta? Ce faci cu o femeie care tace ore intregi, pierduta in lumea ei? Cu o femeie care se apropie doar cand stie ca nu este legata? Pe ce raft asezi asa o ciudatenie?”

Si mi-ai raspuns:
” -O iubesc.. Merg cu ea pe insula noastra… ii sarut tacerea…cand adoarme in bratele mele… dansez cu ea pe plaja goala…ii culeg toate firele de vant din par… O iubesc… O iubesc din nou…”

Este o poveste despre doi oameni. Doi oameni indragostiti care, visand impreuna si dorind un spatiu numai al lor, au imaginat o insula. Toate vorbele lor, toata iubirea lor, soaptele, gesturile mute, aveau loc pe aceasta insula. Cu timpul, aceasta insula mult dorita a inceput sa existe, mai intai un petec de nisip…apoi un tarm intreg…apoi zborul pescarusilor care isi aveau cuibul acolo…dar, pe masura ce insula prindea existenta fizica, cei doi deveneau stravezii, carnea si sangele si oasele lor se subtiau…incetau sa existe, transportati cu totul in sentimente…pana cand nu a mai ramas din ei decat un zbor orb deasupra unei insule.

Mini-expozitia este gazduita de Paris Cafe, Galati, intr-un spatiu cu adevarat calduros, fotografiile fiind asezate pe rafturi, sprijinite de obiecte de decor, exact ca in intimitatea unui camin. Colectia de fotografii a insotit o minunata seara de poezie Lecturi poetice mondiale, Galati, 2013, si va ramane in locatie pana la sfarsitul lunii mai.

l O94A0196Untitled-3c d e f g h i j k l1 m n o p Picture-146-copy r sO94A0195 O94A0199

alb si negru

Intre alb si negru. Inchid ochii. Sunt contemplatoarea noptii si ascultatoarea tacerii. Pielea sonora a tacerii ma invaluie ca-ntr-o rochie si plutind deasupra apelor rosii, in rochia tacerii, desirata in pasajul noptii descopar ca sunt propria-mi noapte.
Alb, negru. Sssssttt. Tu si cu mine…noi, suntem atat de vechi…am scapat elixirul primelor cuvinte in apele astea rosii, intunecate. Iata ele vin sa ma apuce de talpi, sa imi manance rochia pe dinauntru.
Negru, alb. Plutesc in liniste, in noapte. Nu mi-a mai ramas decat o poezie alba si una neagra. Albul inconjoara negrul. Ma indes in rochia plutitoare si privesc nefiinta, ii masor frumosul, teribilul.
Intre alb si negru cunosc deziluzia. Zeul a deschis gura si am iesit in afara. Acum trebuie sa devin.

13 17

9 11 12

7 a ab

Un drum lung

“Te iubesc dincolo de tine. Dincolo de mine. Vântul suflă. Îmi fură povestea. Ce mai sunt fără poveste? Iubesc pe oricine mă ascultă, pe oricine mă aude strigându-te. Pe oricine surprinde pasajul. 2000 de ani. De 2000 de ani stau aici, îngropată în nisip. De 2000 de ani rămân în fața mării. Sunt cea care strigă. Tu ești vânt. Valurile luptă împotriva vântului, încrustând pereții, pietrele. Apa avansează încet, răbdătoare, încetinește puterea vântului. Un perete se prăbușește.
2000 de ani. Te strig. Te iubesc. TU.”

Raluca Badoi

1 4 5 3